Gastronomia locală axată pe preparatele din pește și buna dispoziție s-au întâlnit în cadrul Festivalului Tradițiilor Pescărești, un eveniment organizat de Primăria Municipiului Fetești cu sprijnul Consiliului Județean Ialomița. Pe parcursul zilelor de festival, participanții s-au bucurat de spectacole, muzică și momente artistice, într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Preparatele tradiționale din pește au ocupat un loc important în cadrul evenimentului, oferind celor prezenți ocazia de a redescoperi gusturile specifice comunităților pescărești și modul în care tradițiile culinare au fost păstrate de-a lungul generațiilor. Expozanții au oferit vizitatorilor și alte produse variate, de la preparatele din carne, mici și alte bunătăți.
Cei care au participat la festival au apreciat organizarea exemplară și inițiativa autorităților de a continua acest eveniment.
Dincolo de componenta gastronomică și culturală, festivalul pune în valoare și potențialul de dezvoltare a zonei de-a lungul Bratului Borcea. Infrastructura, amenajarea unor puncte de acostare și a unui port turistic la Fetești, crearea unor condiții mai bune pentru activități turistice și de agrement reprezintă direcții importante pentru transformarea zonei într-o destinație atractivă pentru localnici și turiști, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Ialomița.
Prezența reprezentantului Parlamentului European la festival aduce, astfel, și o dimensiune suplimentară evenimentului, în condițiile în care dezvoltarea comunităților și valorificarea resurselor locale pot beneficia de oportunități și proiecte susținute prin fonduri europene.
Spectacolul a cuprins și un program artistic susținut de copiii de la Casa de Cultură a Municipiului Fetești.
Pe scenă, în a doua zi de festival, au evoluat Răducu Spătaru și trupa Angels.
Cu muzică, preparate tradiționale, spectacole și multă voie bună, festivalul a oferit participanților o experiență autentică și a transmis un mesaj clar: tradițiile de pe malul Brațului Borcea merită păstrate, promovate și transformate într-un motor pentru dezvoltarea Municipiului Fetești.
0 comments