VIDEO: Distracție pe cinste, artiști de top și foc de artificii la Ziua Comunei Sinești


A fost petrecere mare în comuna Sinești! Localnicii au sărbătorit ziua comunei, în care autoritățile locale au organizat un spectacol pe cinste cu artiști consacrați. Niculina Stoican, Steliana Sima, Cristina Turcu Preda, Elisabeta Turcu, Georgel Nucă, Anca Neacșu de la trupa Asia, Mariana și Mihai Călin au făcut un spectacol de zile mari. Oamenii au luat cu asalt stadionul unde a avut loc petrecerea, au ocupat terasele cu mici și bere și s-au distrat până târziu în noapte. Primarul comunei Sinești a reluat ziua comunei după pandemie și le-a transmis localnicilor că se bazează pe încrederea lor și că va depune toate eforturile pentru a implementa proiecte care să schimbe fața comunei. Alături de autoritățile locale s-au aflat și parlamentari ialomițeni și oficialități județene.
Muzica populară s-a împletit armonios cu muzica ușoară, astfel că petrecerea de la Sinești a fost pentru toate gusturile și vârstele.
Invitatul special al zilei comunei Sinești a fost renumitul actor, Cornel Palade.
Jean de la Craiova a fost artistul care a făcut furori la ziua comunei Sinești. Atmosfera incendiară creată de cunoscutul interpret a fost pe sufletul tuturor.
Seara s-a terminat cu un impresionant foc de artificii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *