Accesarea fondurilor europene, a resurselor financiare guvernamentale pentru dezvoltarea municipiului Fetești! Este ceea ce și-au propus autoritățile locale și au reușit. Municipalitatea a absorbit peste 14 milioane de euro, bani europeni. Un proiect mult așteptat cu finanțare europeană este cel care vizează extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești. Lucrările sunt în grafic, iar investiția care are o valoare de 2 300 000 de euro va fi finalizată în luna ianuarie a anului 2021. Proiectul include extinderea clădirii ambulatoriului prin construcția unui nou corp de clădire, dotarea cabinetelor medicale de specialitate, a laboratorului de radiologie, achiziționarea unui CT. La acest moment, spațiile sunt insuficiente atât pentru desfășurarea actului medical, cât și a altor activități conexe. Rezultatul urmărit prin implementarea acestui proiect constă în creșterea calității actului medical.
În anul 2016, aproximativ 34% din drumurile din Fetești erau de pământ. Actuala administrație nu numai că a rezolvat această problemă prin pietruirea drumurilor, dar și prin asfaltarea unor străzi de interes local. Au fost de asemenea, refăcute trotuarele și amenajate aproximativ 900 de noi locuri de parcare.
Infrastructura educațională a fost o prioritate pentru autoritățile locale. Primăria Municipiului Fetești a demarat proiectul ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Teoretic ”Carol I” Fetești”, dar a realizat și o nouă grădiniță în cartierul Dudești.
Cetățenii din Municipiul Fetești vor beneficia de un transport public modern. Primăria a reușit să obțină o finanțare de 11 milioane de euro pentru achiziționarea a 10 autobuze electrice, a două microbuze electrice, construirea de stații inteligente, dar și asfaltarea traseului pe care circula autobuzele. Prin implementarea acestui proiect, se va reduce și prețul biletelor.
Autoritățile din Fetești își doresc să continue proiectele începute, dar au în plan și alte investiții care să schimbe viața cetățenilor.
0 comments