Comuna Traian este o localitate în plină dezvoltare, în care se fac investiții majore, cu eforturi mari din partea administrației publice locale care face tot posibilul pentru a atrage cât mai multe fonduri pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor. La acest moment, sunt în derulare proiectul privind înființarea sistemului de canalizare și construcția unei stații de epurare, precum și modernizarea grădiniței din localitate, unde învață 100 de copii. Proiectele sunt finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua. Ce este extrem de important este că toate branșamentele la sistemul de canalizare vor fi realizate gratuit. Investițiile amintite se ridică la sume semnificative: sistemul de canalizare și stația de epurare au o valoare de 150 de miliarde de lei vechi, iar modernizarea grădiniței este o investiție de 19 miliarde de lei vechi.
Autoritățile din comuna Traian au depus cerere de finanțare pentru asfaltarea întregii rețele de drumuri din comună în lungime de 24 de km în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Un proiect de dezvoltare ambițios, dar complex este racordarea comunei la rețeaua de gaze.
Locuitorii comunei Traian se declară mulțumiți de ceea ce au realizat până la acest moment autoritățile locale.
Comuna Traian beneficiază și de un program de cadastrare gratuită atât pentru intravilan, cât și pentru extravilan.
Iorga ioana
16 noiembrie 2021 at 19:07
Foarte frumos si bine ,sa fiti sanatos sa realizati ce va-ti propus.