Prințul înălțimilor, căpitan aviator Constantin ”Bâzu” Cantacuzino a fost omagiat în comuna Jilavele la împlinirea a 120 de ani de la nașterea sa. Născut într-o familie din vechea aristocraţie românescă, prinţul aviator Bâzu Cantacuzino şi-a petrecut o mare parte a copilăriei în Bărăgan. La Jilavele, familia sa deţinea un imens domeniu şi un conac, acolo unde funcționează astăzi gradinița Jilavele. Conacul a fost inclus în circuitul monumentelor istorice. La inițiativa autorităților locale, a Bazei 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu, a Asociației Aviatorilor Brașoveni, a avut loc acest eveniment de comemorare a Căpitanului Aviator Constantin Cantacuzino. Considerat asul aviației de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, cu peste 60 de victorii aeriene confirmate, Bâzu Cantacuzino a rămas în memoria colectivă ca simbol al onoarei, curajului și devotamentului față de țară. Întreaga comunitate din Jilavele, militari, istorici, dascăli, pasionați de aviație, s-au reunit în fața statuii ridicate de autorități pentru a-i aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari eroi ai aviației românești. Deasupra cerului au survolat elicopterele militare aparținând Bazei 57 Aeriană ”Capitan Aviator Constantin Cantacuzino” în aplauzele tuturor celor prezenți.
Cercetători istorici, scriitori, profesori, autorități locale, specialiști ai aviației au evocat personalitatea inconfundabilă a celui care a ridicat aviația militară românească la un nivel de excelență.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Grupul vocal bărbătesc „Colinda“ și de copiii de la Şcoala Gimnazială din Jilavele.
0 comments