Președintele Consiliului Județean Ialomița și consilierii județeni, aleși în urma scrutinului din data de 9 iunie 2024, au participat la ceremonia de depunere a jurământului și de constituire a Consiliului Județean Ialomita pentru mandatul 2024-2028. Din cei 30 de consillieri județeni aleși, au fost validați de Tribunalul Ialomița, 28. Consiliul Județean Ialomița este compus din 16 consilieri PSD, 7 consilieri PNL și 5 consilieri AUR. La eveniment au participat parlamentari ialomițeni, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate și subordonate Consiliului Județean Ialomița. Ceremonia de constituire a noului Consiliu Județean a debutat cu intonarea imnului de stat.
Marian Pavel a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Acesta a mulțumit cetățenilor pentru încrederea acordată și i-a felicitat pe consilierii județeni care vor beneficia de spijinul său în elaborarea proiectelor care să aducă dezvoltare județului Ialomița.
0 comments