Gestionarea serviciului de alimentare cu apă și apă uzată printr-un operator regional cu dotări tehnico-materiale adecvate, personal calificat și capacitate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii aferente prin accesarea fondurilor europene nerambursabile, în condiții care să asigure conformarea cu normele europene, este mai mult decât necesară în contextul în care la acest moment orice investiție a unităților administrativ – teritoriale trebuie gestionată printr-un operator regional. URBAN SA Slobozia are la acest moment 18 000 contracte încheiate în cele 6 localități care fac parte din ADI Periurbană Slobozia. Neoperate sunt alte 35 de localități, iar într-o primă etapă, 19 din acestea au hotărât să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Periurbană Slobozia.
Amara a hotărât să nu facă parte din ADI Periurbană Slobozia, ceea ce a întârziat preluarea de către URBAN a celorlalte localități care și-au dat girul să fie operate în comun.
UAT-ul care face parte din ADI Periurbană Slobozia va achiesa la tariful unic al operatorului, care este de 7,73 lei metru cub pentru serviciul de alimentare cu apă și apă uzată, tarif ce poziționează URBAN Slobozia pe locul 35 din 45 de operatori la nivel național.
Ținta URBAN SA Slobozia este de a încheia în anul 2022 alte 14 000-15 000 noi contracte.
0 comments