VIDEO Arome, culoare și tradiție la prima ediție a Festivalului ”Magia Dovleacului”, organizat în comuna Munteni-Buzău


Toamna a prins gust și culoare la prima ediție a Festivalului ”Magia Dovleacului”, un eveniment dedicat tradițiilor de sezon, gastronomiei locale și creativității inspirate de simbolul toamnei – dovleacul. Festivalul a fost organizat de Primăria Comunei Munteni-Buzău, Școala Gimnazială Arhanghelii Mihail și Gavril, GAL Ialomița Centrală în parteneriat cu biserica și alte școli din localitățile învecinate. Cei care au participat la acest festival au avut ocazia de a degusta produsele pregătite de copii și cadre didactice, toate preparate cu dovleac, produse care au fost jurizate de maestrul Horia Vârlan. Au fost organizate, de asemenea, expoziții de sculpturi în dovleac, de pictat dovleci, ateliere pentru copii.
Școlile și ceilalți participanți la festival s-au prezentat cu produse care mai de care mai gustoase, de la ciorbă de dovleac, sarmale în dovleac, prăjitură sau tort cu dovleac, brioșe, plăcintă cu dovleac. Toate au fost pregătite după rețete tradiționale.
Autoritățile locale își doresc ca Festivalul ”Magia Dovleacului” să devină o tradiție anuală care să promoveze valorile locale, agricultura și spiritul comunității. Alături de comunitatea din Munteni-Buzău s-a aflat și președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.
Produsele pe bază de dovleac pregătite de copii, părinți și cadre didactice au fost apreciate de maestrul Horia Vârlan, invitatul special al evenimentului.
Pentru o experiență plină de culoare a fost organizată și parada costumelor în care copiii au defilat în fața unui juriu cu vestimentație inedit realizată care să redea toamna și roadele ei bogate.
Un moment cu totul aparte a fost realizarea unei plăcinte de dovleac uriașă care a măsurat 16 metri lungime.
Și cum orice sărbătoare înseamnă voie bună, membrii Ansamblului Folcloric ”Doina Bărăganului” au creat o adevărată atmosferă de petrecere.
Organizatorii și-au propus ca prin acest festival, cetățenii să descopere bogăția și farmecul tradițiilor locale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *