VIDEO: Alte cinci investiții în valoare totală de 2,5 milioane de lei, finanțate prin ADI Ialomița


22 de unități administrativ-teritoriale au semnat proiecte finanțate de Consiliul Județean Ialomița în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală aferent anului 2020. Cinci noi localități au primit finanțare prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița în valoare totală de 2.506.590,56 lei. Au fost finanțate proiectele de investiții ale orașului Amara, comunelor Sudiți, Scânteia, Gârbovi și Ograda. Orașul Amara a depus proiectul ce vizează achiziția unui utilaj multifuncțional, comuna Sudiți a obținut finanțare pentru modernizarea străzii Sudiți-Ungureni, comuna Gârbovi va implementa proiectul privind realizarea branșamentelor la sistemul de canalizare. Comuna Scânteia a primit finanțare pentru investiția ”Modernizare strada Învierii, sat Iazu”, iar comuna Ograda, pentru modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public.
Autoritățile locale consideră această finanțare oportună, benefică pentru realizarea unor proiecte în termen scurt și adaptate necesităților comunităților pe care le reprezintă.
Țința autorităților județene este ca Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița să devină un motor al absorbției fondurilor europene și al dezvoltării județului în parteneriat cu autoritățile publice locale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *