Trăiască România! Generațiile de azi și de mâine au simțit românește la Fetești! În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. În municipiul Fetești, Centenarul Marii Uniri a fost marcat printr-o manifestare de suflet, care să amintească de momentele din urmă cu o sută de ani de la Alba Iulia. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat, oficierea ceremonialului religios și alocuțiunile autorităților.
Copiii de la școlile din Municipiul Fetești au demonstrat că patriotismul nu este doar un cuvânt, ci o stare de spirit. Au încântat participanții la eveniment cu poezii, cântece și dansuri.
Programul dedicat Zilei Naționale a României a continuat cu ceremonia depunerii de coroane.
Reprezentanți ai structurilor de ordine, apărare și siguranță naționale au defilat în fața unui număr mare de cetățeni .
La 100 de ani de la Marea Unire, feteștenii, alături de autoritățile locale și județene s-au prins în hora unirii.
0 comments