Serviciul de Apă și Canal Amara reamintește cetățenilor: Canalizarea nu este loc pentru deșeuri!

Serviciul de Apă și Canal SGCL – Filiala Consiliului Local Amara reamintește tuturor cetățenilor că rețeaua de canalizare este destinată exclusiv apelor uzate menajere – NU este un loc pentru deșeuri!
Din păcate, tot mai des sunt descoperite în canalizare deșeuri menajere, șervețele umede, articole vestimentare, borhot, boască, murături, resturi alimentare, deșeuri provenite de la animale, hoituri și resturi vegetale.
NU aruncati SERVETELE UMEDE în vasul de toaletă sau direct în canalizare!
Şerveţelele umede sunt confecționate din poliester și alte materiale care nu sunt biodegradabile. Acestea sunt rezistente la rupere și greu de descompus, iar odată ajunse în canalizare, şerveţelele umede pot produce înfundarea conductelor, refularea canalizării și inundatii stradale.
Aceste materiale provoacă blocaje, avarii ale pompelor, refulări ale apelor uzate în gospodării și mirosuri insuportabile în zonele afectate.
🌏 Pe lângă poluarea solului și aerului (imagini dezolante și mirosuri neplăcute), refularea canalizării poate deveni și o problemă de sănătate publică, fiind favorizată apariția focarelor de rozătoare și insecte.
‼️ Vă reamintim că aruncarea acestor tipuri de deșeuri în rețeaua de canalizare este interzisă prin lege și se sancționează contravențional conform prevederilor legale în vigoare.
➡️ Canalizarea NU este coș de gunoi!
➡️ Depozitați corect deșeurile – folosiți recipientele și punctele de colectare special destinate.
🙏 Respectați munca celor care întrețin zilnic sistemul de apă și canal, pentru ca toți să beneficiem de servicii de calitate.
💙 Fiecare gest contează!
Prin responsabilitate și respect față de comunitate, putem evita avariile și costurile suplimentare și putem menține un mediu curat și sănătos pentru toți.
🌿 Protejează infrastructura, mediul și sănătatea oraşului – canalizarea nu este coșul tău de gunoi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *