În urmă cu cinci ani un mare dar și o necuprinsă binecuvântare s-a pogorât peste comunitatea de credincioși urziceneni. O părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie a fost dăruită Catedralei din Urziceni și astfel sfântul s-a înveșnicit în bărăgan. De atunci în fiecare an, târziu în toamnă, praznicul Sfântului Nectarie capătă o importanță deosebită și în parohia noastră.
Anul acesta, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa va fi adusă la Catedrala din Urziceni. Astfel, joi, 8 noiembrie 2018 ora 15.00 sfânta icoană va fi adusă în parohia noastră și va rămâne până vineri, 9 noiembrie ora 20.00. Vom avea două zile de binecuvântare duhovnicească și un program intens de rugăciune.
Icoana Maicii Domnului Pantanassa este originară din Sfântul Munte Athos (Mănăstirea Vatoped) și este considerată vindecătoare de cancer și boli grave. Rugăciunea curată și sinceră deschide cerul, iar prin mijlocirea sfinților aduce binecuvântarea lui Dumnezu peste cei încercați.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Preot Bogdan Ionuț Stancu
Parohul Catedralei Urziceni
0 comments