Ritm susținut pe șantierul Centrului pentru Tineret din Municipiul Fetești

Lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Tineret „Anghel Saligny”, de pe strada Jandarmeriei, se desfășoară într-un ritm susținut, constructorul suplimentând recent personalul de pe șantier. Această măsură a fost posibilă prin relocarea echipelor care au finalizat locuințele de tip nZEB destinate tinerilor specialiști din educație și sănătate.
După ce va fi dată în folosință, noua clădirea va prelua practic rolul unei case de cultură pentru municipiul Fetești, devenind un centru util pentru toate categoriile de vârstă.
Cu o suprafață utilă de peste 3.450 de metri pătrați, imobilul va oferi comunității spații pentru spectacole, expoziții, ateliere de lucru, cursuri de informatică și cercuri literare, alături de amfiteatre și săli de conferințe. Întregul complex va fi complet adaptat pentru accesul persoanelor cu dizabilități. De asemenea, proiectul include locuri de parcare la parter, în timp ce la demisol se vor regăsi o parcare subterană, camerele tehnice, încăperile de depozitare și un adăpost de protecție civilă.
Construcția a fost demarată în 2022, în urma unui contract semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Pe parcurs, proiectul a trecut printr-o reorganizare administrativă, fiind necesară semnarea unui nou contract de execuție și obținerea unui credit bancar pentru cofinanțare. Aceste demersuri au venit după ce primul antreprenor a abandonat lucrările când acestea ajunseseră la un stadiu de doar 30%.
În ceea ce privește utilitatea acestui obiectiv, primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche, a explicat că investiția răspunde unor nevoi practice ale întregii comunități. Pe de o parte, centrul le va oferi copiilor și adolescenților condițiile și îndrumarea necesare pentru a-și dezvolta înclinațiile artistice, competențele digitale și creativitatea, fără a mai fi nevoiți să caute astfel de oportunități de formare în alte orașe. Pe de altă parte, preluând funcțiile unei case de cultură, imobilul va fi la fel de benefic și pentru adulți, care vor avea acces la evenimente cultural-artistice, expoziții și diverse alte manifestări de acest gen organizate în municipiul nostru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *