RAJA SA: Avarie în municipiul Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul acestei nopți, 27 septembrie 2018, în jurul orei 03,45, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetesti, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei. Deși intervenția s-a preconizat a se finaliza în jurul orei 12,00, după decopertare s-a constatat necesitatea înlocuirii unui tronson din conducta de alimentare cu apă. Având în vedere complexitatea lucrării, abonații din orașul Fetești și cei din localitatea Vlașca, nu vor avea apă la robinete până în jurul orei 20,00.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create consumatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei, în cel mai scurt timp.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *