Ca urmare a unor postări și comentarii în mediul on-line referitoare la majorarea, începând cu data de 1 octombrie 2020, cu 50 % a prețurilor/tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei potabile și de canalizare, practicate de RAJA S.A., precum și intenția și dorința unor aleși locali de a iniția referendum pentru reducerea prețului la apă, facem următoarele precizări:
RAJA S.A. nu va majora tarifele începând cu data de 01 octombrie și nici până la finalul anului curent.
Ultima creștere a tarifelor a fost realizată în luna ianuarie 2019. Prin urmare, în aproape doi ani, RAJA S.A. nu a aplicat măriri de tarife și nici măcar ajustări cu indicele de inflație, deși în ultima perioadă costurile curente cu energia electrică, combustibilii și alte materiale necesare întreținerii și amortizării instalațiilor au crescut considerabil.
La ora actuală, prețul aplicat de RAJA S.A. la apă potabilă se află pe locul 12 în clasamentul național în rândul celor 45 de operatori regionali de profil.
Dacă tot se dorește a se veni în sprijinul cetățenilor cu organizarea unui Referendum, vă propunem ca tema acestuia să fie reducerea tuturor prețurilor plătite de către cetățeni pentru utilitățile publice și, pe lângă apă, să se aibă în vedere și scăderea prețurilor pentru gaze, energie electrică, energie termică, salubritate etc.
Biroul de presă
0 comments