Dragi cetățeni ai orașului Amara,
A trecut un an de când am depus, cu emoție și responsabilitate, jurământul de a sluji comunitatea noastră. A fost un an plin – cu muncă, proiecte, provocări și pași importanți pentru viitorul oraşului Amara.
Vă împărtășesc, pe scurt, principalele activități și realizări ale acestui an:
Încă de la începutul mandatului, pe 05.12.2024, am iniţiat demersurile pentru obţinerea
licenţei de explorare a nămolului, pentru ca, aproape un an mai târziu, pe 29.10.2025, să obţinem licența de explorare a nămolului, un moment istoric pentru orașul nostru! Acesta este primul pas concret spre valorificarea resurselor naturale și dezvoltarea turismului balnear – un vis pe care îl transformăm în realitate.
În cadrul Adunării Generale a AOR, desfășurată în perioada 14-17 ianuarie 2025, am fost ales membru în Consiliul Director, calitate ce mă motivează şi imi dă ocazia să reprezint interesele oraşului nostru în relaţia cu administrația publică centrală.
În luna februarie a acestui an, am fost gazda ședinței Consiliului de Administrație al Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, în cadrul căreia am semnat un protocol de colaborare care are ca scop principal îmbunătăţirea accesului la serviciile de tip balneo pentru toţi turiştii.
În cadrul reuniunii Comitetului Director al Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și
Balneoclimaterice din România (ANSBBR), desfăşurată în staţiunea Băile Herculane, în perioada 19-21 martie 2025, am avut onoarea să fiu ales Vicepresedinte pentru Regiunea Sud-Muntenia, având astfel oportunitatea de a contribui direct la identificarea soluțiilor pentru problemele comune ale stațiunilor balneare din România şi de a sprijini promovarea și dezvoltarea turismului balnear și balneoclimateric din țara noastră.
Amara a fost, şi în acest an, un loc al bucuriei şi al frumosului – prin spectacole, festivaluri şi momente culturale care ne-au unit şi ne-au adus mai aproape unii de alții, într-o atmosferă de sărbătoare. Fie că am continuat cu entuziasm organizarea evenimentelor artistice devenite deja tradiție, fie că am iniţiat manifestări noi, menite să aducă diversitate, bucurie și vizibilitate comunității noastre, scopul meu a fost întotdeauna bucuria dumneavoastră.
Vă amintesc cu plăcere de:
20.12.2024 – prima ediție a festivalului „Amara în magia sărbătorilor”, moment
în care orașul s-a îmbrăcat în lumină și bucurie. Îmi doresc ca acest eveniment să devină tradiţie şi să fie un prilej de a ne reuni ca și comunitate, de a celebra tradițiile și de a crea amintiri de neuitat. Cu această ocazie, Primăria Amara a oferit tuturor copiilor cadouri, iar zâmbetul lor a fost pentru noi, cel mai frumos dar de Crăciun!
01.12.2024 – Ziua Națională – am fost împreună, cu mândrie și emoție;
06.01.2025 – Sărbătoarea Bobotezei, tradiție și credință;
17.05.2025 – prima ediție a „Festivalului Copilăriei” – o zi dedicată celor mici, plină de zâmbete. De asemenea, îmi doresc ca acest festival să devină rampa de lansare a micilor talente şi, an de an, să îl dezvoltăm împreună.
01.06.2025 – Ziua Copilului și Inaugurarea plajelor Zorilor și Perla – am dat startul sezonului estival cu bucurie și energie.
21.06.2025 – Prima zi din Vacanța Mare – activități, veselie și distracție pentru tineri.
02–03.08.2025 – Trofeul Tinereții Amara, cel mai longeviv festival din România, care continuă să ducă faima stațiunii noastre la nivel național .
15.08.2025 – „Floare de pe Bărăgan”, eveniment cultural cu tradiție, dedicat folclorului și identității locale.
05.09.2025 – „Toaca-n Cer”, manifestare spirituală și culturală.
19.09.2025 – Ziua Recoltei, sărbătoare a hărniciei și a tradițiilor locale.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui an este faptul că am lucrat constant la atragerea de fonduri și la implementarea proiectelor pentru dezvoltarea orașului nostru. De la preluarea mandatului am reușit să depun/implementez următoarele proiecte:
• ,,Dezvoltare infrastructură școlară, oraș Amara, județul Ialomița” – POR 2021-202
Valoare totală = 25.501.397,86 lei.
Proiectul a fost depus în data de 19.12.2024, iar în prezent se află în evaluarea tehnico-financiară.
• ,,Creșterea eficienței energetice a sediului UAT din Orașul Amara, județul Ialomița” – POR 2021-2027
Valoare totală = 6.323.226,78 lei
Proiectul a fost depus în data de 14.02.2025 în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, iar în data de 28.08.2025 a fost primită notificarea de finalizare a procesului de evaluare tehnică și financiară, proiectul fiind declarat admis.
• ,,Regenerare urbană în orașul Amara, județul Ialomița” – POR 2021-2027
Valoare totală = 26.638.261,23 lei
Proiectul a fost depus în data de 03.03.2025 în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, iar în prezent se află în evaluarea tehnico-financiară.
• ,,Dezvoltarea infrastructurii TIC a orașului Amara, județul Ialomița” – POR 2021-2027
Valoare totală = 2.762.002,93 lei.
Proiectul a fost depus în data de 30.04.2025 în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, iar în prezent se află în evaluarea tehnico-financiară.
• „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, oraș Amara, județul Ialomița – ETAPA 2” – AFM
Valoare totală = 1.958.347,59 lei.
Proiectul a fost depus în data de 30.12.2024, în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în infrastructura de iluminat public.
• ,,Consolidare seismică a Casei de Cultură ,,Jan Căciulă’’ din orașul Amara, județul Ialomița” – PNCCRS
Valoare totală = 4.500.000 lei
Proiectul a fost depus în data de 01.10.2025 în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
• „Modernizare străzi în orașul Amara, județul Ialomița” – Buget local
Valoare totală =2.686.853,23
În data de 06.08.2025 a fost încheiat contractul cu nr.13385 ce are ca obiect Servicii de elaborare documentații tehnice de proiectare aferente proiectului „Modernizare străzi în orașul Amara, județul Ialomița”. Ulterior au fost obținute avize/ autorizații conform Certificatului de Urbanism cu nr. 36 emis în data de 12.08.2025.
• ,,Lucrări de întreținere și reparații DC 53, Orașul Amara, județul Ialomița” – 650 ml – Fonduri alocate de la Consiliul Județean Ialomița
Valoare totală = 499.495,82 lei
Pe parcursul anului 2025, pentru proiectul sus menționat au fost realizate serviciile de elaborare a documentației tehnice, iar în data de 05.05.2025 a fost semnat contractul nr. 7723/451 ce are ca obiect executarea și finalizarea obiectivului, data începerii lucrărilor fiind 14.05.2025, conform ordinului de începere nr. 8250 din 13.05.2025.
În prezent, obiectivul se află în etapa de execuție lucrări.
• Împrejmuire în cadrul proiectului ,,Reabilitare Zona 4 Complex balnear Amara – Plaja Zorilor”
Valoare totală = 69.338,15 lei
Pe parcursul anului 2025, pentru proiectul sus menționat au fost realizate serviciile de elaborare a Proiectului tehnic, elaborare Documentație obținere certificat de urbanism, elaborare Documentații suport pentru obținere avize/ acorduri conform certificatului de urbanism, iar în data de 04.04.2025 a fost emis Certificatul de Urbanism nr. 35.
În data de 30.04.2025 a fost emisă Autorizația de construire nr. 2. Ordinul de începere a fost emis în data de 23.05.2025, iar în data de 24.07.2025 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor.
De asemenea, am depus eforturi considerabile pentru continuarea proiectelor aflate deja în implementare, după cum urmează:
• „Dezvoltarea infrastructurii de turism în stațiunea balneoclimaterică Amara prin amenajarea Plajei Perla” – POR 2014-2020
Valoare totală proiect: 19.332.722,89 lei.
În anul 2024 au fost finalizate lucrările de execuție, fiind realizată recepția lucrărilor de demolare în data de 28.11.2024, conform procesului verbal la terminarea lucrărilor nr. 20778 și recepția lucrărilor de construcție în data de 02.12.2024, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 20911.
De asemenea, au fost obținute autorizațiile de funcționare.
• „Reabilitare ‚‚Zona 4’’ Complex Balnear Plaja Zorilor” – POR 2014-2020
Valoare totală proiect: 13.263.340,38 lei
În data de 06.09.2024 a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor și a fost demarat procesul de emitere a autorizațiilor de funcționare pentru obiectivul de investiții.
De asemenea, au fost obținute autorizațiile de funcționare.
• „Creșterea eficienței energetice pentru școala „George Vâlsan”, oraș Amara, jud. Ialomița” – POR 2014-2020
Valoare totală proiect: 3.166.862,79 lei.
În decembrie 2024 a fost realizat Certificatul de performanță energetică aferent obiectivului de investiții, care demonstrează atingerea tuturor indicatorilor asumați prin cererea de finanțare, astfel fiind finalizat proiectul.
• „Cresterea eficientei energetice pentru gradinița cu program normal prelungit „Prichindel”, oraș Amara, jud. Ialomița” – POR 2014-2020
Valoare totală proiect: 5.853.293,32 lei.
Au fost obținute avizele/autorizațiile de funcționare și urmează a fi finalizat Certificatul de performanță energetică aferent obiectivului de investiții, care demonstrează atingerea tuturor indicatorilor asumați prin cererea de finanțare.
• „Transformare digitală pentru UAT orașul Amara ” – DIGILOCAL
Valoare totală: 126.140 lei
În data de 24.09.2024, a fost depusă cererea de finanțare în cadrul Programului național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale.
• „Canalizare Strada Tudor Vladimirescu/ DN2C din Orașul Amara, Județul Ialomița” – ANGHEL SALIGNY
Valoare totală: 3.447.605,90 lei.
În data de 05.11.2024 a fost semnat contractul de finanțare. Pe parcursul anului 2024 a fost elaborat Studiul de Fezabilitate și a fost demarată procedura de atribuire a contractului proiect tehnic cu execuție.
În data de 15.04.2025 a fost semnat contractul nr. 6624, ce are ca obiect proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții mai sus menționat. În data de 25.08.2025 a fost obținută autorizația de construire nr.35, ulterior a fost elaborat și aprobat proiectul tehnic de execuție. De asemenea, în data de 15.09.2025 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor nr. 15.364.
• „Expertiza și îmbunătățirea sistemului de captare, transport, tratare și distribuție a apei curente în localitatea Amara” – ANGHEL SALIGNY
Valoare totală: 10.031.521,63 lei.
Pe parcursul anului 2024 a fost atribuit contractul de Proiectare si execuție nr. 19531/ 11.11.2024.
În data de 15.05.2025 a fost obținută autorizația de construire nr. 7, ulterior a fost elaborat și aprobat proiectul tehnic de execuție. De asemenea, în data de 09.07.2025 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor nr. 11.593.
• „Sistem de supraveghere și siguranță a spațiului public, Oraș Amara, județ Ialomița” – PNRR – C10
Valoare totală: 738.551,96 lei.
În ianuarie 2025 a fost încheiat actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare nr. 1070/05.01.2023, care vizează prelungirea perioadei de implementare a proiectului la 41 de luni, calculate de la semnarea contractului de finanțare.
În data de 13.02.2025 a fost încheiat contractul nr. 2532/400 ce are ca obiect lucrări de execuție, furnizare, instalare și punere în funcțiune pentru obiectivul de investiții „Sistem de supraveghere și siguranță a spațiului public, Oraș Amara, județ Ialomița”, data începerii lucrărilor fiind 26.02.2025, conform ordinului de începere nr. 3269 din 25.02.2025.
Execuția lucrărilor a fost finalizată în data de 18.08.2025, conform comunicării executantului, înregistrată la sediul UAT Oraș Amara cu nr. 13794.
În data de 12.09.2025 a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul anterior menționat, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15327.
De asemenea, a fost depusă cererea de transfer finală în data de 17.09.2025.
• „Achiziție de insule supraterane în orașul Amara, județul Ialomița” – PNRR – C3
Valoare totală: 337.326,33 lei.
În data de 21.03.2025 au fost recepționate insulele ecologice digitalizate. Acestea au fost date în administrare către societatea de salubritate, conform HCL nr. 116/ 07.08.2025, urmând a fi date spre utilizare.
• „Anvelopare blocuri, Oraș Amara, județul Ialomița” – PNRR – C5
Valoare totală = 22.432.171,84 lei.
Pe parcursul anului 2024 au fost depuse la sediul UAT Oraș Amara șase (6) situații de lucrări aferente LOTULUI 1 și șapte (7) situații de lucrări aferente LOTULUI 3, care au fost incluse în cereri de transfer, în total fiind depuse nouă (9) cereri de transfer în anul 2024.
De la începutul anului 2025 până în prezent, au fost depuse la sediul UAT Oraș Amara încă opt (situații de lucrări aferente LOTULUI 1, șapte (7) situații de lucrări aferente LOTULUI 2 și încă opt ( situații de lucrări aferente LOTULUI 3, care au fost incluse în cereri de transfer, în total fiind depuse încă opt (cereri de transfer.
Stadiul de execuție a lucrărilor este de aproximativ 60%.
• „Cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public, Oras amara, judetul Ialomita” – AFM
Valoare totală = 1.193.825,14 lei.
În data de 23.12.2024 a fost obținută din partea Consiliului Județean Ialomița adresa nr. 22.291 prin care este precizat faptul că nu este necesară obținerea autorizației de construire pentru proiectul sus menționat.
În data de 27.01.2025 a fost încheiat contractul nr. 1186/3977, ce are ca obiect elaborarea documentației tehnico-economice, faza Proiect tehnic. Ulterior elaborării și aprobării proiectului tehnic a fost încheiat contractul nr. 5253/439 din 25.03.2025, ce are ca obiect lucrări de execuție pentru obiecticul de investiții „Cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public, Oras amara, judetul Ialomita”, data începerii lucrărilor fiind 03.04.2025, conform ordinului de începere nr. 5848 din 02.04.2025.
Execuția lucrărilor a fost finalizată în data de 28.08.2025, conform comunicării executantului, înregistrată la sediul UAT Oraș Amara cu nr. 14429.
În data de 12.09.2025 a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul anterior menționat, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15328.
Urmează a se transmite către finanțator raportul de finalizare a proiectului.
• „Amenajare zonă agrement” – AFIR
Valoare totală: 393,704.29 lei.
În data de 08.11.2024 a fost încheiat contractul nr. 19406/134, ce are ca obiect servicii de proiectare și verificare tehnică a Proiectului tehnic. Ulterior elaborării și aprobării proiectului tehnic a fost încheiat contractul nr. 8650/35 din 20.05.2025, ce are ca obiect lucrări de execuție construcții și dotări pentru implementarea obiectivului de investiții „Amenajare zona agrement”, data începerii lucrărilor fiind 18.06.2025, conform ordinului de începere nr. 10258 din 16.06.2025.
Execuția lucrărilor a fost finalizată în data de 15.09.2025, conform comunicării executantului, înregistrată la sediul UAT Oraș Amara cu nr. 15403.
În data de 23.09.2025 a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul anterior menționat, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15984.
• ,,Execuție parcare în cadrul proiectului ,,Branșamente utilități și execuție parcare pentru blocurile de tip ANL” – ADI IALOMIȚA
Valoare totală = 421.656,44 lei
În data de 07.02.2025 a fost emisă Autorizația de construire nr. 5, iar în data de 02.04.2024 a fost aprobat proiectul tehnic. Ordinul de începere a fost emis în data de 04.04.2025, iar în data de 11.07.2025 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor.
• Branșamente utilități blocuri ANL – Buget local
Până în acest moment au fost finalizate branșamentele pentru apă, canal și gaze, acum aflându-se în desfășurare branșamentul pentru rețeaua electrică.
În concluzie, pot spune că anul care se încheie a fost unul plin de provocări, dar și de realizări importante pentru comunitatea noastră. Mi-am îndreptat atenţia asupra consolidării parteneriatelor cu celelalte instituţii, promovării turismului şi, cel mai important, asupra implementării proiectelor pentru dezvoltarea comunităţii noastre.
Multumesc tuturor celor care au fost parte din aceste reușite – partenerilor instituționali, colegilor din Primărie, consilierilor locali, dar mai ales dumneavoastră, cetățenilor din Amara, pentru încredere și sprijin!
Cu prietenie,
Primar,
Moraru Ionuț-Valentin
0 comments