FREELAND Festival, un succes la Slobozia

Timp de trei zile, la sfârșitul săptămânii trecute, Slobozia a sărbătorit spiritul liber, exuberanța tinereții și bucuria de a fi împreună cu prietenii și familia într-un cadru în care s-au împletit muzica bună cu socializarea și trăirile intense!
FREELAND Festival, eveniment organizat de Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, cu sprijinul Direcției de Administrare a Domeniului Public, a adus în zona special amenajată la Pădurea Peri, în cele trei zile ale manifestării, de vineri până duminică, peste 31.000 de oameni, toți dornici să lase deoparte grijile de zi cu zi și să spună DA libertății! Libertății de a gândi, de a privi în jur și a spune că suntem mândri că trăim în acest spațiu al Câmpiei Soarelui!
De vineri până duminică, nume de rezonanță ale muzicii românești actuale – Bosquito, The Motans, Vunk, Free Dance, Feli, Zoli Toth, DJ Gabriel Norris, Carla’s Dreams sau Horia Brenciu, ale căror acorduri au încălzit la maxim atmosfera! Alături de aceștia, și-au dat concursul și tinerele talente locale, semn că Slobozia produce în continuare valori – Kony Band, Freeland Band, DJ Marko, JohnnieyBoy The DJ, DJ Saftik și DJ Hensy.
Seară de seară, imaginea de ansamblu a festivalului, a fost una incendiară, comparabilă cu ce se întâmplă la evenimentele mari de acest gen din țară. A fost fără îndoială, manifestarea artistică de cea mai mare anvergură organizată vreodată la Slobozia! Aceasta și mulțumită implicării celor aproape 70 de voluntari de la Consiliul Local al Tinerilor și Interact Slobozia, precum și a lucrătorilor de la Direcția de Administrare a Domeniului Public.
Eforturile organizatorilor de a oferi slobozenilor și nu numai trei zile de atmosferă și sărbătoare a libertății au dat așadar roadele așteptate! Și a fost doar prima ediție! Surprize și mai mari sunt așteptate pentru edițiile următoare!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *