Expoziție de tehnică militară americană la Slobozia

Militarii americani ai Brigăzii 141 MEB, găzduiți de Batalionul 113 Artilerie “Bărăganul” din Slobozia, vor organiza marți, 18 iunie, între orele 19.00-21.00, în Piața Mihai Viteazul , o expoziție cu armament și tehnică militară, în parteneriat cu Primăria municipiului Slobozia și Forțele Terestre Române.
Militarii americani sunt prezenți în municipiul Slobozia, cu ocazia desfășurării exercițiului multinațional Saber Guardian 19, care se desfășoară în mai multe locații din țară, aceștia acționând în raionul Bordușani.
Saber Guardian 19 este cel mai mare exercițiu multinațional desfășurat anul acesta pe teritoriul României, principalele activități desfășurându-se în poligoanele de instruire și zonele Cincu, Bordușani, Babadag, Smârdan și Râșnov, având ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere și aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa.
Saber Guardian 19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.
Persoană de contact pentru mai multe informații: Slt. Florea Valentin – 0726347515.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *