COMUNICAT DE PRESĂ
Guvernul PNL a adoptat noua ordonanță pe energie, care păstrează tarifele mici pentru consumatorii casnici cu consum redus și prevede un nou tarif plafonat pentru cei care consumă peste 255 kWh pe lună. IMM-urile și marile companii vor avea tarife maxime dedicate.
Ordonanța va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, pentru a lăsa timp de adaptare furnizorilor de energie. În urma negocierilor cu PSD și cu UDMR, PNL a reușit să păstreze tarifele mici pentru consumatorii casnici aflate acum în vigoare și am obținut tarife sustenabile pentru mediul economic.
Au fost păstrate tarifele mici pentru consumatorii casnici (maxim 0,68 lei/kWh pentru un consum sub 100 kWh/lună și maxim 0,80 lei/kWh pentru un consum între 100-255 kWh/lună) și a fost introdus un nou tarif plafonat pentru cei care consumă peste 255 kWh/lună: maxim 1,30 lei/kWh, pentru ce depășește 255 kWh. În prezent, aceste categorii de clienți plătesc tariful practicat de furnizor. Până acum, pentru încadrarea într-un plafon tarifar, se ia în calcul consumul mediu lunar realizat în anul 2021. După discuții cu ANRE, se poate decide depunerea unui amendament pentru folosirea criteriului consumului mediu lunar realizat în 2022 sau pe luna facturată. De asemenea, se discută cu ANRE despre depunerea unui amendament prin care facturile emise pentru consumul realizat în mai multe luni sau facturile de regularizare pot fi plătite eșalonat, în rate lunare.
Pentru IMM-uri a fost stabilit un tarif plafonat la maxim 1 leu/kWh, iar pentru marii consumatori industriali un tarif plafonat de maxim 1,30 lei/kWh.
De asemenea, PNL va propune și adoptarea unui amendament prin care tariful de 1 leu/kwh să se aplice și pentru operatori de utilități publice, Metrorex, operatori economici din agricultură/pescuit, întreprinderi publice din domeniul sportului/turismului balnear/centrelor de recuperare, administratori de parcuri industriale/științifice/tehnologice, aeroporturile, entitățile juridice din subordinea autorităților publice locale indiferent de forma de organizare, producători și distribuitori de medicamente, farmacii, lăcașuri de cult, familiile monoparentale sau cele care au mai mult de trei copii.
În ceea ce privește tarifele pentru gaz, au fost stabilite următoarele prețuri: maxim 0,31 lei/kWh pentru clienți casnici și maxim 0,37 lei/kWh pentru clienții non-casnici al căror consum anual realizat în 2021 a fost sub 50.000 MWh.
Prin această politică de prețuri, Guvernul va ține sub control facturile consumatorilor casnici și va păstra competitivitatea companiilor românești, preluând povara unor facturi uriașe de pe umerii oamenilor și de pe profitul firmelor, pentru a nu crea din energie o problemă socială.
Noua ordonanță aduce și un nou mecanism de achiziție centralizată a electricității, la un preț de 450 lei/MWh. Astfel, prețurile energiei tranzacționate pe piața internă nu vor mai avea fluctuații majore.
2. Pensiile se vor mări cât mai aproape de rata inflației
Partidul Național Liberal va propune ca majorarea pensiilor să fie făcută cât mai aproape de rata inflației, pentru a proteja puterea de cumpărare a vârstnicilor. PNL a majorat pensiile de câte ori contextul economic a cerut o asemenea decizie: +14% la 1 septembrie 2020 și +10% la 1 ianuarie 2022. De asemenea, ajutorul de 50 de euro la fiecare două luni pentru persoanele vulnerabile va continua şi anul viitor.
Până acum, majorarea pensiilor avea o limită prevăzută în PNRR: 9,4% din PIB. La ultima vizită la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă a convenit cu președintele Comisiei Europene înlocuirea acestei limite cu un indicator de disciplină financiară, conform recomandărilor Băncii Mondiale. Detaliile vor fi stabilite după dezbaterile tehnice din cadrul comisiilor de specialitate de la Bruxelles, după consultările acelor comisii cu ministrul Muncii și cu ministrul Fondurilor Europene. Așadar, așteptăm de la ministrul Muncii un proiect de lege, pe aceste coordonate, cu care să vină în Parlament, la dezbateri.
3.Legile Justiției au fost promulgate
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a promulgat noul pachet de Legi ale Justiției, adoptat în Parlament cu majoritate de voturi după ce a fost supus unor largi dezbateri parlamentare, în care au fost implicate toate părțile din domeniu, inclusiv asociațiile de profil.
Noile Legi ale Justiției consolidează independența justiției, îndreaptă multe imperfecțiuni din sistem și reprezintă un punct-cheie în PNRR. Ele cuprind recomandările Comisiei de la Veneția, MCV, ale instanțelor judiciare, precum și propunerile organizațiilor profesionale. Forma finală a fost unanim acceptată de toate părțile consultate și aduce un echilibru între toate viziunile din sistemul judiciar românesc.
Deputat PNL
Rodica-Luminița Barcari
0 comments