Centru de informare și promovare turistică în Amara

Campioana accesării fondurilor europene în județul Ialomița, stațiunea Amara a mai bifat un proiect finalizat. Depus în urmă cu trei ani, proiectul european privind construcția unui centru de informare și promovare turistică are menirea de a prezenta ofertele turistice prin punerea în valoare a resurselor locale și județene. Practic, la acest centru, turisții români și străini care vor ajunge în stațiunea Amara, precum și elevii care beneficiază de tabere de agrement sau oamenii de afaceri aflați în tranzit, vor primi informații cu privire la atracțiile turistice din Amara, structurile de primire turistică sau alte modalități de petrecere a timpului liber. Proiectul a fost implementat pe o perioadă de opt luni și era necesar mai ales că Amara este o localitate cu tradiție turistică.
Dezvoltarea turismului în orașul Amara contribuie la creșterea atractivității zonei, precum și la stimularea activității economice din sectorul privat.
Autoritățile locale din Amara au în lucru la acest moment opt proiecte europene care vizează domeniul turism. Acestea și-au propus crearea unui complex balnear nou și ridicarea orașului-stațiune la standarde europene în cel mai scurt timp.
Anual, 13. 000 de turiști ajung în stațiunea Amara. Pentru anii următori, autoritățile și-au propus să ridice această cifră la 15 000 – 16 000. Proiectul privind crearea unui centru național de informare și promovare turistică în orașul Amara a fost depus pe Programul Operațional Regional 2007-2013, valoarea acestuia fiind de peste 496 de mii de lei, din care asistența financiară nerambursabilă de 482. 534 de lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *