12 profesori din Dosarul ”Mită la Bac 2012” condamnați la pedepse în regim de închisoare

control-judiciarȘentințe grele pentru cei 17 profesori implicați în dosarul Mită la Bacalaureat! După trei ani de la constatarea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și fals material în înscrisuri oficiale, Tribunalul Ialomița a pronunțat sentințele în cazul profesorilor inculpați în fraudarea examenului de Bacalaureat. 12 dintre aceștia au primit pedepse care se execută în regim de închisoare între 3 ani și șase luni și doi ani și șase luni. Instanța a decis și aplicarea unor pedepse accesorii care vizează interzicerea exercitării drepturilor de a profesa. Alți patru dascăli vor fi încredințați Serviciului de Probațiune Ialomița sub supraveghere.
169 de lucrări de bacalaureat supraevaluate în sesiunile iunie- iulie 2012 au fost anulate de instanța de judecată, iar din cele 103 diplome de Bacalureat emise în original, două au fost falsificate. Codul de procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpaţii Dumitru Otilia, Balaciu Nica, Dragomir Ana, Popa Lucia, Ştriblea Laura, Dinu Marius Răzvan, Manea Cristian, Stere Sorin, Sandu Elena Dulcinica, Curt Marius, Gogotă Cătălin, Gheorghe Valentin, Dobre Viorel, Turcu Carmen Alina, Bara Liviu Radu, Vardianu Cristina- Corina şi Busuioc Elena, la câte 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentințele pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel București.

PEDEPSE:

DUMITRU OTILIA – pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor pentru săvarşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
BALACIU NICA, zisă Nina – pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
DRAGOMIR ANA – pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
POPA LUCIA -pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
ŞTRIBLEA LAURA – pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
DINU MARIUS RĂZVAN– pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
MANEA CRISTIAN – pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
STERE SORIN – pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor; Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
SANDU ELENA DULCINICA, pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
CURT MARIUS – pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor Pedeapsa se executa în regim de închisoare.

GOGOTĂ CĂTĂLIN – pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor. Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
DOBRE VIOREL – pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă  complementară a interzicerii exercitării drepturilor. Se încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomiţa.
CARMEN-ALINA TURCU – pedeapsă de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor. Se încredinţează supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune Ialomiţa.
BÂRA LIVIU RADU – pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Pedeapsa se execută în regim de închisoare.
VARDIANU CRISTINA -CORINA – pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor. Se încredinţează supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune Ialomiţa.
BUSUIOC ELENA- pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor. Se încredinţează supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune Ialomiţa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.