Plan roșu de intervenție – o persoană decedată și alte șapte rănite grav într-un accident cumplit

Grav accident de circulație aseară în comuna Orboiești între o platformă care transporta un autoturism și un alt autovehicul! Din eveniment au rezultat 8 victime, 2 femei și 6 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 46 de ani. Având în vedere numărul mare al victimelor, la nivelul județului Ialomița a fost activat planul roșu de intervenție, care presupune suplimentarea la locul accidentului a resurselor medicale SMURD si SAJ. Astfel, au intervenit la fața locului un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță pentru transport victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD și 4 echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator, motiv pentru care i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă organismul său nu a răspuns, fiind declarat decedat. Alte șapte persoane au suferit leziuni și vătămări corporale, le-a fost acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportate pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.