VIDEO: Lucrările privind reabilitarea Pieței Revoluției din Slobozia, executate în proporție de peste 50%


Lucrările privind reabilitarea Pieței Revoluției din Municipiul Slobozia sunt executate în proporție de peste 50%! Se toarnă ultima parte din planșeul parcării subterane, iar partea cea mai dificilă a lucrării este aproape de final odată cu închiderea parcării subterane. Acolo unde în urmă cu patru luni era strat de pământ și erau ridicate doar cofraje, astăzi autoritățile locale au găsit soluții, iar lucrările avansează. Primarul Municipiului Slobozia supervizează întreaga lucrare ce se află într-o deplină corelare cu graficul de execuție întocmit de constructor. După turnarea celui de-al treilea planșeu, se vor efectua celelalte etape: hidroizolația și lucrări de interior constând în instalaţii termice, instalaţii electrice, instalaţii de ventilaţie, montarea lifturilor.
Municipalitatea și-a propus să facă demersuri pentru finalizarea acestui obiectiv investițional, iar prin muncă și implicare, rezultatele vor fi cele scontate.
După finalizarea planșeului, urmează ca Bulevardul Matei Basarab să fie redat complet circulației. De asemenea, se vor extinde lucrările pentru realizarea agorei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.