VIDEO: Andrei Petruș din Maramureș este câștigătorul Trofeului Tinereții Amara 2018


Lansarea tinerelor talente în elita muzicii ușoare românești este o activitate neîntruptă de 51 de ani la Amara. Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti TROFEUL TINEREȚII a ajuns la cea de-a 51-a ediţie, iar câștigătorul trofeului este Andrei Gabriel Petruș în vârstă de 16 ani din Maramureș. Timp de două seri, 12 concurenți din toată țara au interpretat piese celebre în fața unui juriu valoros format din mari personalități ale vieții muzicale și artistice românești precum Horia Moculescu, Viorel Gavrilă, Titus Andrei, Adrian Romcescu și Andreea Andrei. Concurenții au fost acompaniați de orchestra maestrului Ionel Tudor. Județul Ialomița a avut două reprezentante: pe Daniela Bazac și Raluca Moldoveanu. Aproximativ 2000 de spectatori au venit la Grădina de Vară din Amara pentru a lua parte la cel mai așteptat eveniment al verii.
Reprezentantele județului Ialomița au obținut o mențiune și un premiu de popularitate la cea de-a 51-a ediție a Festivalului Trofeului Tinereții Amara 2018.
Pentru toți ceilalți concurenți, participarea la cel mai longeviv festival de interpretare a muzicii ușoare românești din țară a fost o experiență de neuitat.
Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti TROFEUL TINEREȚII se desfășoară fără întrerupere grație eforturilor organizatorilor: Consiliul Județean Ialomița, Primăria și Consiliul Local Amara.
După ce anul trecut și-a adjudecat trofeul, Dora Gaitanovici a venit iar în fața publicului de la Amara cu o compoziție proprie.
Unui festival cu renume nu îi puteau lipsi artiști de renume. Pe scena Grădinii de Vară de la Amara au urcat Monica Anghel, Bere Gratis, Nicoleta Nucă și Smiley.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.