VIDEO: Alianțele ALDE-PSD în Ialomița, sub semnul întrebării


Partidul Alianța Liberalilor și Democraților Ialomița așteaptă o decizie de la centru pentru a încheia eventuale alianțe cu Partidul Social Democrat în vederea formării majorităților în consiliile locale! În cazul în care nu se va lua o astfel de decizie, ALDE va face o opoziție constructivă. Conducerea formațiunii politice a organizat o conferință de presă în care a prezentat rezultatele scrutinului din cinci iunie. ALDE Ialomița a obținut la Consiliul Județean un scor de 8,02%, deși își propusese inițial 10 la sută. În Ialomița, ALDE a câștigat primăriile din orașul Căzănești și comunele Perieți și Ciulnița. La Căzănești, primarul ales, Alexandru Măchiță a afirmat că va depune eforturi pentru a fi în slujba comunității și că va milita pentru menținerea statutului de oraș.
În ceea ce privește oferta PSD lansată către ALDE de a ocupa una din funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, președintele ALDE susține că încă studiază această propunere, deși cel mai convenabil este ca PSD să își asume singur guvernarea în Ialomița.
La Slobozia, ALDE a obținut două locuri în Consiliul Local. Notorietatea scăzută nu i-a adus candidatului Ionel Gae scorul dorit, dar rezultatul este mulțumitor, în viziunea acestuia.
Președintele ALDE Ialomița, Aurelian Ionescu, va alege funcția de deputat în detrimentul celei de consilier județean. Procentul de 8,02 la sută, obținut de ALDE în Ialomița, situează partidul pe locul 6 la nivel de țară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.